Lasere în stomatologie

Lasere în stomatologie

Lasere folosite în stomatologie și în chirurgie bucală

În urma dezvoltării tehnice care a avut loc în secolul al XX-lea, au apărut metode moderne de diagnostic și terapie. Astfel a apărut și laserul. Laicii, pacienții au tendința să considere laserele folosite în medicină ca niște „dispozitive mistice”. Există cazuri în care această procedură nouă înlocuiește procedurile medicale tradiționale, însă în majoritatea cazurilor doar le completează pe acestea.

Pe scurt, principalele domenii de aplicare a laserelor în stomatologie sunt chirurgia cu laser și terapia cu laser (aplicată pe țesuturile moi).

Laserul în sine este o sursă specială de lumină, iar radiația laser este o radiație luminoasă și schimbarea diferitelor proprietăți fizice ale luminii rezultă în acele diferențe pe baza cărora poate fi utilizat laserul în diferite scopuri.

Aș dori să distrug convingerile greșite conform cărora laserul se utilizează în stomatologie pentru deschiderea procesului carios. De fapt există un astfel de aparat laser, însă pe de o parte este foarte scump, pe de altă parte este foarte rar utilizat în zilele noastre datorită condițiilor speciale de utilizare.

Laserele chirurgicale au o performanță ridicată, de obicei pe lângă aparatele chirurgicale putem folosi și diferite dispozitive optice și chirurgicale. În timpul intervențiilor chirurgicale dentare există posibilități de tăiere, de evaporarea sau "gătirea" țesuturilor dăunătoare. În majoritatea cazurilor laserul este util în îndepărtarea modificărilor tumorale și a tumorilor benigne ale diferitelor părți ale capului și cavității bucale (limbă, buze), precum se utilizează și în timpul intervenților chirurgicale menite să faciliteze realizarea protezei și este util și în cazul pacienților care suferă de hemofilie.

Laserele pentru țesuturile moi (softlasere) cu performanță mai scăzută servesc un alt scop, acestea sunt numite și lasere terapeutice. Acestea nu produc modificări vizibile ale țesuturilor (de ex. tăiere), ci au un efect anti-inflamator, epitelizant, reduc durerea, stimulează vindecarea rănilor. S-a dovedit și efectul lor de întărire a sistemului imunitar și de stimulare a metabolismului. Utilizarea în stomatologie a acestor lasere este tot mai răspândită, însă acestea nu înlocuiesc tratamentul dentar tradițional, ci doar îmbunătățesc rezultatele obținute prin tratamentele tradiționale. Astfel pacientul își revine mai repede, fără complicații și dureri, cu mai puține efecte secundare. Există cazuri, când 1-2 tratamente au deja rezultate vizibile, în alte cazuri este nevoie de 5-10 ședințe de tratament.

Cele mai importante domenii de aplicare a laserului stomatologic:

tratamentul diferitelor inflamații cu laser, de ex. tratamentul gingivitei, starea de după extracție, facilitarea vindecării rănilor, tratamentul inflamațiilor cauzate de erupția molarului de minte, facilitarea vindecării în urma unei intervenții chirurgicale, stomatite, herpes, aftă, gingivită în timpul sarcinii (bineînțeles nu în locul detartrajului!), probleme ATM, trismus. Este extrem de util în epitelizarea și în stimularea vindecării rănilor produse în urma aplicării unui implant, adică unei rădăcini artificiale, are un efect antiinflamator și se folosește în timpul îngrijirii postoperatorii în vederea evitării complicațiilor.

Merită să participați la un tratament dentar cu laser în urma unui detartraj, al cărui scop este vindecarea mai rapidă a gingiei.

Contact